Ce înseamnă "Săgeata Apei"?
Ideea înfiinţării acestei companii a fost a nostră, Florin şi Alina Pavel, având în sânge pasiunea pentru DELTA DUNĂRII, fiind născuţi şi crescuţi la gurile Dunării, în Tulcea. După cum probabil ştiţi, în România, din fericire, mai gasim locuri unde îţi poti exersa spiritul de aventură şi frumos. Unul dintre acestea putem spune că este Delta Dunării, cu o frumuseţe şi un farmec aparte. Noi am prins „gustul” Deltei în zona braţului Chilia cu mai bine de zece ani în urmă, continuând cu multe peregrinări prin coclaurile Deltei Dunării, fiind extaziaţi de frumuseţea şi puritatea acestor locuri şi convinşi fiind de faptul că ne mai trebuie mult timp şi spirit de aventură ca să ajungem să cunoaştem un pic din taina acestor meleaguri.
Aşa că, după ce am prins un pic de „cheag” după cum se spune pe la noi, ne-am gândit că poate reuşim să oferim şi altor oameni posibilitatea de a vedea acest domeniu unic şi inconfundabil care este Delta Dunării. Pentru aceasta, am apelat la sprijinul unui adevarat cunoscător al Deltei, dl. Mihai Stoica, care a fost entuziasmat de propunerea noastră şi a decis să se alăture iniţiativei nostre, cu un entuziasm molipsitor. Astfel s-a nascut „SĂGEATA APEI”, nume care nu are nicio legatură cu viteza, ci este numele unei plante de apă, care creşte in Deltă.
Aşadar, pe oaspeţii noştri îi rugăm sa-şi lase „papucii” la poarta de intrare în DELTA DUNĂRII, să-şi adune tot respectul faţă de ceea ce ne-a oferit NATURA şi poate vom reuşi îmreună să arătăm că turismul se poate face şi pentru natură, nu numai contra ei. Fidelitatea oaspeţilor noştri va fi pentru noi o ţinta, nu uşor de atins, suntem convinşi, dar pentru care vom face tot ceea ce ne stă în putinţă.
Dincolo de frumuseţea unică a acestei zone atât de puţin cunoscută, cum este partea de nord a Deltei Dunării, veţi avea şansa de a pătrunde tradiţiile şi modul de viaţă al localnicilor şi, nu în ultimul rând, bucătăria tradiţională din Deltă, atât de apreciată pentru delicatesele sale. Vă vom împărtăşi oameni şi locuri minunate şi vom nădăjdui că şi dv. le veţi iubi la fel ca noi.
Pentru acestea, vă aşteptăm să vă petreceţi o vacanţă unică la bordul hotelului plutitor „SĂGEATA APEI” clasificat la patru stele care are 7 camere duble, cu unul sau două paturi, dotate cu baie proprie, aer condiţionat, televizor, asigurând o capacitate de cazare pe apă de până la 14 persoane. Atât restaurantul cât şi barul se afla la nivelul al doilea al hotelului plutitor, fiind complet climatizate şi utilate (sală de conferinţă, video proiector, home cinema). Puntea a treia este o terasă deschisă dotată cu şezlong-uri şi măsuţe pentru peisagistică şi plajă. Bucătarii noştri vă aşteaptă cu meniuri diversificate, din care nu lipsesc preparatele tradiţionale din peşte - borşul de peşte, plachia de peşte, saramura, icrele, preparatele la grătar, racii fierţi şi, bineînţeles, ştiuca umplută şi, nu în ultimul rând, placinta dobrogeană.
De asemenea, vă oferim excursii cu bărci cu motor pentru activitaţi de birdwatching, vânătoare şi pescuit în Delta Dunării. Borşul de peşte, pregătit direct la coliba pescarilor, şi serile cu foc de tabără vor completa atmosfera acestor plimbări în natură.
Programele derulate de noi se desfăşoară în Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării", pe braţul Sfântu Gheorghe, în zona lacurilor Uzlina, Isac, Chiril şi canalele adiacente.
|
| Noutati |
Iubitorilor de vânătoare, le putem oferi o experienţă unică, în cadrul unor partide de vânătoare desfăşurate în inima Deltei Dunării.
La solicitarea oaspeţilor, putem organiza programul vacanţei în funcţie de preferinţele acestora. În acest caz, veţi beneficia de o negociere directă a tarifelor. |
| Reduceri |
|
Oferim un discount de 5% pentru orice rezervare pe o perioadă mai mare de 4 zile sau pentru rezervări efectuate cu cel putin 30 zile înainte de data începerii sejurului. |
|